27 septembrie 2013

O MAMALIGA PENTRU ... FIECARE !

Motto:   Ce ţie nu ţi-ar plăcea ... crapului nu-i prepara !




Mămăliga ... bat-o vina !

    Din dorința firească a omului de a experimenta mai tot timpul ceva nou, s-a născut printre altele și industria nadelor și a momelilor de tot felul, atât de des folosite de marea majoritate a pescarilor de crap în speranța evidentă de a captura fie mult pește, fie un crap de talie mare. S-a întâmplat sau nu așa, pescarul, acest minunat pătimaș al apelor, nu renunță, ba dimpotrivă se ambiționează, insistă, caută soluții și câteodată  ...  mai face și un pas înapoi!
    Cum vremurile sunt într-o continuă schimbare iar bugetele pescarilor sunt mai mereu altele, mulți dintre noi, atunci când pescuim mai cu seamă în Delta Dunării, pregătim în mod special fie pentru momitor fie pentru cârlig istorica mămăligă pentru simplul motiv că nu putem uita faptul că înaintea oricăror altor soluții moderne, aceasta a fost sarea și piperul multor partide de pescuit.  
http://carpboss.blogspot.ro/





    Cam așa, ca în imaginea din stânga, începem a prepara, după cea mai simplă rețetă, o mămăligă pentru momitor folosită cel mai adesea în Deltă, sau pe Dunăre. Evident eu am folosit cea mai ieftină variantă ce am avut-o la îndemână.

http://carpboss.blogspot.ro/




 1/3 făină albă de grâu + 2/3 făină de porumb.

    Am pus totul într-o găleată, de altfel, foarte cunoscută tuturor pescarilor pentru forma ei ce ușurează munca și am amestecat făinurile uscate până la omogenizarea amestecului, în felul acesta evitând din start apariția eventualelor cocoloașe odată cu adăugarea apei. Ne putem opri aici cu ingredientele și obținem cea mai puțin costisitoare variantă ... și vă amintiți, toți am pescuit astfel cu rezultate bune mulți ani. 

http://carpboss.blogspot.ro/    Și totuși parcă ne dorim ca mămăliga noastră (ce până acum nu are nici o calitate în plus, în afară de faptul că este naturală) să fie măcar cât mai vizibilă pe fundul de cele mai multe ori întunecat al brațelor Dunării, de exemplu. Evident vom folosi cel mai ieftin element avut la îndemână și anume șofranul. Aici avem două soluții fie dizolvăm șofranul în apa călduță ce o vom adăuga ulterior la frământat, fie îl punem așa cum se află în stare de pulbere fină și mai amestecăm odată tot conținutul găleții. Eu așa am procedat dar consider că mult mai bine ar fi fost să-l folosesc dizolvat. 

 
http://carpboss.blogspot.ro/    În sfârșit suflecăm mânecile, adăugăm apă caldă atât cât e nevoie și ne apucăm de frământat până obținem consistența unei plastiline moi la fel ca în imagine. Lăsăm puțin acest aluat să se odihnească, cam un sfert de oră, după acest interval dacă mai este nevoie de apă mai adăugăm și continuăm frământarea. În paralel vom pregăti pungi de plastic, de unică folosință ce se găsesc în magazine sub formă de suluri fiind bune cele de 2-3 kilograme capacitate. Odată constatat că amestecul are consistența dorită vom forma bulgări aproximativ egali și îi vom introduce în pungile mai sus amintite. Pentru siguranță vom folosi câte două pungi pentru fiecare bulgăr. La început punem bulgărele în prima pungă, îl presăm ușor până ce obținem o formă relativ plată ca o turtă de 2-3 centimetri grosime și legăm bine gura pungii cu un nod. 
http://carpboss.blogspot.ro/    Nu este necesar a scoate tot aerul din pungă, veți observa mai târziu că ne va fi de folos în procesul de fierbere. Continuam după ce am legat prima pungă prin a introduce turta noastră în cea de-a doua pungă și la fel o legăm printr-un nod la gură. Între timp am pus pe foc un vas suficient de mare unde va fierbe apa și implicit turtele noastre. 
        Vă spuneam că aerul rămas în pungi ne va ajuta în procesul de fierbere în așa fel încât pungile noastre nu vor pica pe fundul vasului ci mai degrabă vor rămâne suspendate împiedicând în acest fel lipirea de fundul oalei și implicit arderea turtelor, respectiv topirea pungilor în acest fel preparatul nostru putând fi lesne compromis. Spun acest lucru pentru simplul motiv că apa din oală nu are voie să pătrundă prin cele două pungi. Este mai mult decât suficientă apa deja folosită pentru prepararea aluatului. Procesul de întărire (fierbere) al aluatului are loc în mod izolat obținându-se astfel o pastă suficient de elastică și în același timp rezistentă în curenții de apă.

http://carpboss.blogspot.ro/
    Din practică le fierbem aproximativ 15-20 de minute funcție de cantitatea de apă folosită la preparare, pungile fiind scoase din vas atunci când capătă o consistență suficientă pentru ca mămăliga astfel obținută să reziste pe momitor, în curent, suficient de mult pentru a nu nădi în mod excesiv pe patul de nadă. Evident este de dorit a împiedica apariția peștilor de talie mică.
    De la această simplă rețetă putem proceda mai departe la a pregăti turte, respectiv pastă pentru momitoare mult mai elaborate, dar tot așa cu măsură pentru a nu risca în final ca preparatul nostru să devină mai costisitor decât cele aflate în comerț !

http://carpboss.blogspot.ro/

Iată câteva variante de mămăligă, pastă pentru feeder sau momitoare:
 

    1/3 făină albă de grâu + 2/3 amestec de făină de porumb cu semințe prăjite și măcinate de floarea-soarelui în proporții determinate de inspirația pescarului ... astfel încât făina de porumb să nu scadă sub 1/3 din cantitatea totală.

sau

http://carpboss.blogspot.ro/http://carpboss.blogspot.ro/ 




    1/3 făină albă de grâu + 2/3 amestec de făină de porumb cu semințe prăjite și măcinate de floarea-soarelui + semințe de cânepă și nu numai, la fel în proporții determinate de inspirația pescarului ... astfel încât făina de porumb să nu scadă sub 1/3 din cantitatea totală. Veți putea obține la un moment dat ceva asemănător cu turtele din imagini ... de remarcat este consistența inițială, înainte de fierbere ce am încercat a o ilustra prin simpla presare cu degetul a turtelor înainte de fierbere.


    Şi rețeta poate astfel continua după inspirația fiecăruia - de reținut că în aceste amestecuri simple și relativ ieftine, se menține constant acea treime de făină de grâu plus un minim de 1/3 făină de porumb.


    Odată amestecate bine în stare de pulberi uscate, se poate adăuga progresiv apa în amestec eventual cu 20-30 % lapte de porumb sau aproximativ 20 ml aditiv lichid la fiecare 3 kilograme de amestec, (eu am folosit la preparatul din imagine o amorsă pe bază de usturoi).

http://carpboss.blogspot.ro/

         Important ...  fie cantitatea de apă folosită la producerea amestecului, fie cantitatea de semințe sau timpul de fierbere, poate influența atât consistența cât și elasticitatea produsului final. Ulterior, înainte ca pasta rezultată să fie pusă pe plumbul feeder sau pe momitor  se poate în anumite situații folosi pur şi simplu puțină apă ... se frământă pasta, se aplică şi se modelează. La fel de important poate fi un mic amănunt ... făina de mălai poate fi inițial coaptă într-o tavă ... mai ales atunci când e vorba de cantități relativ mici. În imagine este rezultatul preparării a 6 kilograme de făinuri si semințe, cantitate suficientă pentru 2-3 partide la crap, de câte o zi fiecare, folosind 4 lansete.

http://carpboss.blogspot.ro/

STRES ÎN FIRE !!!

4 comentarii:

  1. În curând ... un articol despre ultimele aventuri pe brațul Chilia !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce stiti de prohibitie, in monitor pe net am gasit de pe 14 mai pe zona de frontiera Chilia-Pardina. Nu avem de unde sa ne informam. Unde platim permisele nu stiu, pe bratul Tataru se poate pescui ? Cum folositi scoica de dunare care se agata mereu in carlige ? Se poate pescui cu ea ? Am incercat-o dar nimic, am gresit cu ceva ? Nu stiu, ce folositi ptr monturile tip rama, cu ce inbracati acele ??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. scoica este f buna la pescuit. trebuie doar sa o dai in clocot 1 min ca sa stea in ac.trage crep,platica si somotei.
      fir intins...!!!!!!!!!!!!!!

      Ștergere
  3. Referitor perioade de prohibiție pentru 2014 sunt informații clare pe acest blog în pagina de ”LEGISLAȚIE”, tot aici găsiți informații complete despre permisele de pescuit și nu numai, emise de autoritatea în domeniu, la fel și pe prima pagină a blogului în articolul ... ”Permise - A.R.B.D.D. pentru Delta Dunării”.
    Am mai răspuns cu altă ocazie că aria mea de pescuit ajunge în amonte pe brațul Chilia ... cel mult până la travers cu brațul Bastroe, ori brațul Tătaru este foarte departe de zona Sulina.
    Ref. ... scoica de Dunăre, personal nu am folosit decât partea dură, mușchiul acesteia având ca și țintă crapul sălbatic și somnul.
    În general evit a folosi la pescuit atât râma cât și alte momeli asemănătoare ... dovadă stă faptul că pe acest blog nu prea ați văzut articole despre aceste subiecte.

    RăspundețiȘtergere

Flag Counter - Start: 01.10.2013

Flag Counter